SERVICII DE CURIERAT RAPID PE INTREG TERITORIUL ROMANIEI
După avalanșa de livrări generate de Black Friday, Nemo Express se mobilizează pentru o nouă provocare: perioada Sărbătorilor de Crăciun. După ce am reușit cu eforturi considerabile să livrăm volumul foarte mare de mărfuri tranzacționat în perioada Black Friday, în acest moment suntem pregătiți pentru intervalul imediat următor, care începe, ca în fiecare an cu seara lui Moș Nicolaie. Și pentru acest eveniment se anunță creșterea volumelor de transport, așa că, prin urmare, concentrarea de forțe va rămâne la același nivel ca și până acum, asigurând o infrastructură suplimentară prin care să putem evita blocajele. Cei de la Mednet Marketing Research Center ne-au comunicat deja concluziile unui studiu de piață care anunță eventualele aglomerări din perioada imediat următoare. Iata comunicatul de presă integral:
„Conform celui mai recent studiu de piață realizat de MEDNET Marketing Research Center, anul acesta Moș Nicolae și-a anunțat prezența în aproape 90% dintre casele românilor din mediul urban.
Intenția de a-i „răsfăța” pe cei dragi cu cadouri, chiar dacă sunt de valoare mai mică, este mai ridicată în orașele mici (93,2%), comparativ cu orașele mari (peste 100.000 locuitori) unde numai 87,7% dintre aceștia vor „îmbrăca” haina moșului Nicolae.
Cu toate acestea, chiar și în cazul orașelor mari, care au peste 100.000 locuitori, se înregistrează o evoluție pozitivă, comparativ cu anul trecut, a numărului celor care oferă cadouri.
În acest context, dacă în 2014 mai puțin de 80% dintre locuitorii orașelor mari își exprimau intenția de a cumpăra cadouri de Moș Nicolae, în 2015 febra cumpărăturilor a atins mult mai mulți, numărul acestora crescând cu aproape 10 procente.
În ceea ce privește cadourile oferite de Moș Nicolae, acestea vor fi multe și diversificate, însă vedete vor fi dulciurile, peste 70% dintre orășeni declarând că intenționează să le cumpere pentru a le oferi celor dragi.
În topul preferințelor de cumpărături rămân jucăriile, dar și articolele de îmbrăcăminte/încălțăminte, cosmeticele/parfumurile și fructele.
Cu toate acestea, pentru că românul dorește tot timpul să fie în pas cu tehnologia, peste 12% dintre orășeni intenționează să ofere cadou de Moș Nicolae un smartphone sau o tabletă.
De asemenea, pe lângă alte cadouri, cei mai puțin inspirați sau mai ocupați vor oferi și bani.
Și pentru că totul se rezumă la cât ”ne ține buzunarul”, de Moș Nicolae orășenii vor aloca un buget mediu de 306 lei pentru cadouri.
Mai mult de atât, în orașele mari cu peste 100.000 de locuitori suma medie alocată pentru cumpărăturile de Moș Nicolae își continuă trendul ascendent și ajunge la 310 lei, în ușoară creștere comparativ cu cea din anul 2014 (294 lei).
Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ la nivel național urban (orașe mici – sub 30.000 locuitori, orașe mijlocii – 30.000-100.000 locuitori, orașe mari – peste 100.000 locuitori)în perioada 26 noiembrie – 2 decembrie 2015.
Au fost intervievate prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviewing) 800 de persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 65 ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,46%.”
Având în vedere cifrele de mai sus și luând în considerare perioada celui mai recent Black Friday, vă aducem la cunoștință că sunt posibile unele întârzieri ale livrărilor. Vă asigurăm că depunem eforturi pentru gestionarea cât mai eficientă a situației și ne cerem scuze anticipat pentru eventualele întârzieri.
Echipa NEMO EXPRESS