SERVICII DE CURIERAT RAPID PE INTREG TERITORIUL ROMANIEI
Universitatea POLITEHNICA din București (U.P.B.) a organizat, în perioada 20-22 aprilie 2016, cea de-a V-a ediție a POLIFEST – eveniment ce se dorește să devină o referință – un “brand” recunoscut al acestei instituții de învățământ, la nivel național și internațional. Deschiderea evenimentului a avut loc pe 20 aprilie, la ora 10:00, la Rectoratul UPB, în Amfiteatrul AN 010 – ”Radu Voinea”.
POLIFEST reprezintă un alt fel de contact, o altfel de abordare și deschidere față de mediul economic și social. Manifestarea a reprezentat, încă de la prima ediție, un real succes, atât ca participare, cât și din punct de vedere al conținutului său, concretizat prin elaborarea unor protocoale de colaborare în domeniul educațional și al activității de cercetare.
Datorită performanței de care a dat dovadă în proiectele anterioare, Nemo Express a fost invitată și la ediția din acest an pentru a împărtăși viitorilor absolvenți ai Facultății de Transporturi din cadrul U.P.B. secretul ascensiunii unei companii de succes în domeniul curieratului rapid pe teritoriul României.
Pregătirea managerială cu profil larg ce asigură adaptabilitate pe piața muncii a creat un plin interes în randul studenților și cadrelor didactice, deoarece aceștia au manifestat un profund interes asupra subiectelor dezbătute, cu privire mecanismele de dezvoltare a afacerii din punctul de vedere al Nemo Express.
De la Nemo Express a participat la eveniment Cristian Gheorghe, Country Operations Manager.